Casa Gheorghe Tătărescu din București: o mărturie a memoriei politice și a elitei interbelice, de la reședință la EkoGroup Vila

Când punem pașii într-un spațiu încărcat de istorie, nu pășim doar într-o arhitectură, ci într-un tablou tridimensional al unei epoci, al aspirațiilor și compromisurilor ce au modelat destine. Casa Gheorghe Tătărescu, situată pe Strada Polonă nr. 19 din București, nu este simpla reședință a unui fost prim-ministru, ci un veritabil depozit de memorie politică și culturală care păstrează tăcerea tumultoasă a unei lumi interbelice distincte. Aici, între zidurile pereților, se reflectă o geografie complexă a puterii și a restricțiilor, a rafinamentului discret și a confruntărilor istorice ce au marcat parcursul României. În acest loc, vechi și totuși mereu actual, se proiectează astăzi o nouă viață sub numele de EkoGroup Vila, un spațiu în care trecutul nu este nimicit, ci reverberat cu solemnitate și responsabilitate.

Casa Gheorghe Tătărescu în București: un edificiu al memoriei politice și al culturii interbelice

Figura lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957), politician și prim-ministru al României în perioadele 1934–1937 și 1939–1940, se întrepătrunde indelebil cu casa sa bucureșteană. Această vilă modestă ca scară, dar profund calculată în proporții și detalii, a fost martora tăcută a unui timp în care puterea era o construcție nu a opulenței, ci a echilibrului și eticii funcției. Astăzi, casa și-a regăsit sensul cultural într-o formă contemporană sub titulatura de EkoGroup Vila, un spațiu care nu distruge memoria, ci o perpetuează, găzduind evenimente și manifestări care aduc în prim-plan povestea acestei locuințe și a proprietarului său.

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca sa

Înțelegerea casei devine imposibilă fără a descifra mai întâi complexitatea personalității lui Gheorghe Tătărescu. Nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu al secolului XIX; premierul român a fost un jurist vizionar, preocupat de mecanismele democratice și de reprezentarea reală a voinței poporului, exprimată în teza sa doctorală din 1912, ce pleda pentru vot universal și autenticitate parlamentară. Întreaga sa carieră politică, marcată de ascensiune în Partidul Național Liberal, gestionarea dificilă a tensiunilor interne și externe interbelice, precum și lupta între „tineri” și „bătrâni” în partid, reflectă o epocă a compromisului și a recalibrării puterii.

Tătărescu a interferat cu democrația fragilă a vremii, instaurând atât reforme economice și administrative, cât și măsuri care au slăbit pilonii parlamentari, inclusiv stări de asediu și cenzură, în numele siguranței naționale. După al doilea război mondial, încercările sale de adaptare la noua ordine politică, marcată de dominația sovietică și instaurarea comunismului, îl vor conduce către marginalizare și detenție. Astfel, viața sa sintetizează zbuciumul unei epoci transformatoare, iar casa sa din București devine un element esențial al acestei povești.

Casa ca proiect de viață și spațiu al puterii temperate

Nu un palat ostentativ, ci o casă urbană cu o scară relativ redusă – aceasta a fost alegerea lui Gheorghe Tătărescu, care a refuzat largimea excesivă a spațiilor pentru a privilegia proporțiile echilibrate și sobrietatea ca principii de exprimare a autorității. Ascunsă într-un cartier select, vila reflectă o mentalitate politică în care funcția publică nu ar trebui să se impună prin excese, ci prin reținere.

Biroul premierului amplasat la entre-sol, cu intrare discretă pe latura laterală, constituie un simbol al acestei filozofii: mic, funcțional, fără fast, cu o sală de așteptare la fel de moderată, indicând o etică în care puterea se organizează sub semnul controlului și integrității, nu a grandorii. Această opțiune arhitecturală traduce o concepție despre datoria publică, despre care însuși Tătărescu scria evitând autoelogierea „Mi-am făcut datoria”, o frază ce domină biografia sa.

Arhitectura Casei Tătărescu: între Mediterana și Neoromânism, sub semnătura lui Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Reședința din Strada Polonă nr. 19 surprinde prin fuziunea rafinată a elementelor arhitecturale. Conceptul inițial al arhitectului Alexandru Zaharia este îmbogățit și nuanțat de partenerul său, Ioan Giurgea, pe parcursul anilor 1934–1937, creând o vilă care potențează dialogul dintre limba mediteraneană și accentele neoromânești distinctive Bucureștiului interbelic.

Fațadele evită simetria rigidă, în schimb propun un echilibru viu în care portalurile cu detalii moldovenești, coloanele filiforme divers tratate și absida șemineului – realizată de sculptorița Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși, și apropiată a Arethiei Tătărescu – devin piese definitorii. Șemineul însuși este un simbol artistic, expresia întâlnirii dintre tradiție și modernism, un motiv preluat ulterior în alte monumente arhitecturale de renume.

Interiorul respectă un echilibru sobru: parchetul din stejar masiv cu variații cromatice fine și feroneria din alamă patinată evocă în mod subtil meșteșugul și atitudinea unei familii politice ancorate în valorile locale, dar deschise către referințele europene. Grădina, cu amenajări ce amintesc de Balcic, spațiu emblematic al elitei culturale interbelice, adaugă o dimensiune de liniște și introspecție, contrastând cu agitația urbană din jur.

• Portaluri în stil moldovenesc
• Șemineu artistic în absidă, operă a Miliței Pătrașcu
• Coloane filiforme cu tratamente diferențiate
• Parchet din stejar masiv, cu finisaje variate
• Feronerie din alamă patinată, cu motive istorice

Arethia Tătărescu: o prezență culturală discretă, dar fundamentală

Întreaga poveste a vilei este incompletă fără recunoașterea aportului Arethiei Tătărescu, „Doamna Gorjului”, soția premierului, a cărei responsabilitate în conturarea proiectului a fost esențială. Cunoscută pentru implicarea sa în societăți de binefacere și pentru sprijinul acordat artelor, Arethia a fost beneficiara oficială a proiectului, asigurându-se ca vila să nu atingă opulența, ci să rămână fidelă valorilor temperate ale familiei și elitismului civic.

Legătura cu sculptorița Milița Pătrașcu și legăturile cu mediul artistic românesc interbelic au imortalizat această casă ca un punct de întâlnire între politică și cultură în centrul Bucureștiului, un spațiu în care discretia și sensibilitatea au coexistat cu rafinamentul estetic.

Ruptura comunistă: efemeritatea și degradarea unui simbol

Ascensiunea apoi declinul lui Gheorghe Tătărescu coincid cu o perioadă tulburată, în care casa a fost dezlănțuită de forțele vitale ale unei epoci ce se încheia. După arestarea și izolarea fostului premier sub regimul comunist, vila a fost confiscată, considerată simbolul unei clase învinse și supusă unor intervenții invazive și adesea neglijente. Această perioadă a instaurat o discontinuitate flagrantă între funcția inițială și utilizările de după 1947; spațiul a fost compartimentat și degradat, iar grădina, cu valoarea sa metaforică și estetică, a fost adesea ignorată sau mutilată.

Deși evitând demolarea, casa a suferit pierderea sensului și a statului său reprezentativ într-un moment în care povestea proprietarului său era exclusă din discursul oficial. Astfel, clădirea a devenit un silenzio-assenso al memoriei politice interbelice și un martor mut al transformărilor societății românești.

Deruta post-1989: controverse, pierderi și încercări de recuperare

În contextul tranziției românești, Casa Tătărescu a pășit într-o etapă marcată de haos și controverse. Proiectele de transformare realizate de proprietari precum Dinu Patriciu, deși semnate de un arhitect, au generat grave îngrădiri ale identității arhitecturale și simbolice, cu distrugerea unor elemente originale și schimbarea brutală a compartimentărilor interioare. Transformarea temporară într-un restaurant de lux a fost percepută ca o disonanță cu spiritul locului, echivalând cu o profanare a unui spațiu simbolic al puterii și culturii.

Paradoxal, aceste intervenții au readus casa în atenția publică și au intensificat disputele despre patrimoniul interbelic și despre modul în care trebuie gestionate amintirile unei elite politice contradictorii. Ulterior, intrarea într-un program de recuperare atentă, inițiat de o firmă britanică, a marcat un moment de reabilitare a proporțiilor, finisajelor și vocabularului arhitectural original, semn că reverberațiile trecutului constituie o resursă ireductibilă.

EkoGroup Vila: identitate contemporană și responsabilitate față de trecut

În această secvență de reinventare, Casa Tătărescu și-a câștigat o nouă viață ca EkoGroup Vila, spațiu cultural contemporan în care trecutul este păstrat, nu evitat. Nu o schimbare radicală, ci o reafirmare a continuității, vila este azi un cadru pentru dialoguri, întâlniri și programe culturale cu acces controlat, organizat pe bază de bilet disponibil on-line, un model de deschidere care nu încalecă istoria, ci o reafirmă în conjunctura prezentului.

Astfel, această vilă devine un laborator al memoriei și un spațiu exemplar în care designul, cultura și politica se întâlnesc, invitând vizitatorii să pătrundă nu doar într-un imobil restaurat, ci într-o epopee românească trăită.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost o personalitate politică centrală în România interbelică, de două ori prim-ministru, cu o carieră marcată de modernizare, pragmatism și compromisuri într-o epocă de criză. A fost deputat, viceprim-ministru și ministru de Externe, influențând politicile interne și externe ale țării în momente esențiale.
• Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, politicianul și prim-ministrul, nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), care este o figură a artei românești din secolul al XIX-lea.
• Ce stil definitoriu are Casa Tătărescu?
  Casa reprezintă o sinteză arhitecturală între stilul mediteranean și elemente neoromânești, o combinație rafinată proiectată de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, îmbogățită cu contribuțiile sculpturale ale Miliței Pătrașcu.
• Care a fost rolul Arethiei Tătărescu în proiectul casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială a proiectului și un veritabil motor cultural care a asigurat coerența estetică și spiritul temperată al vilei, reflectând valorile familiei și implicarea sa în cultura românească și binefacere.
• Ce funcțiune are casa în prezent?
  Casa funcționează astăzi ca un spațiu cultural contemporan cunoscut sub numele de EkoGroup Vila, deschis publicului pe bază de bilete și evenimente, păstrând și respectând moștenirea istorică și arhitecturală.

Într-o epocă în care memoria spațiilor istorice devine tot mai fragilă, Casa Gheorghe Tătărescu – astăzi EkoGroup Vila – reprezintă un model de responsabilitate și continuitate. Invităm cititorii să pătrundă cu Răbdare și Respect în acest univers concret, să descopere detaliile arhitectonice cu semnificații profunde, să înțeleagă ambivalența vieții unui politician al secolului trecut și să reflecteze la modul în care istoria se poate păstra vie altfel decât prin acest tip de spațiu viu.

Accesul controlat și programările prealabile garantează că vizita nu este un simplu act turistic, ci o adevărată incursiune într-o istorie trăită, păstrată și revalorificată cu echilibru și discernământ. Pentru mai multe detalii privind programarea și accesul, vă invităm să contactați echipa EkoGroup Vila.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.